Home Reţete O reţetă pe zi: Baghete cu dovlecei

O reţetă pe zi: Baghete cu dovlecei

by B24
343 views

Am găsit reţeta şi mi s-a părut interesantă, în deosebi pentru că combină dovlecelul cu caşcaval şi şuncă. Merită s-o încercaţi!

Pentru baghete cu dovlecei aveţi nevoie de: un dovlecel de 500 de grame, 5 felii mari de şuncă, sare, piper, boia şi 100 de grame de caşcaval.

Dovlecii se spală, se uscă şi li se îndepărtează capetele. Se taie apoi în jumătate pe lung, urmând ca fiecare jumătate să fie tăiată în 5. Se opăresc apoi pentru trei minute în apă fiartă cu sare. Până se răcesc tăiaţi fiecare felie de şuncă în două, obţinând 10 bucăţi. Dovlecii se înfăşoară în şuncă şi se prind cu jumătăţi de scobitori să nu se desfacă.

Baghetele se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se presară piper, sare şi boia şi se rade caşcaval deasupra. Se dau la cuptor pentru aproape 20 de minute. Poftă bună!

sursa: savalaura.blogspot.com

You may also like