Fin cunoscător al sufletului şi al paradoxurilor actorul-scriitor Florin Piersic Jr. Apariţia editoriala surprinde la modul cel mai plăcut posibil talentul de a descrie detaliul momentului cu cât mai multe simţuri, într-o avalanşă de culori şi descrieri care te teleportează în lumea scenei propuse privită din unghiul actorului.
Excepţională seria textelor cu iz personal din volumul lui Florin Piersic Jr. intitulat Opere Cumplite (volumul unu). Trecând peste autoironia prezentă în titlu, se poate spune că în ansamblul său volumul (care este foarte posibil să nu aibă nici un “volum doi” drept continuare) priveşte cu ochi critic societatea din ziua de azi. Descrierea este făcută într-un stil direct, fără regulile obişnuite ale grafiei, fără semne de punctuaţie uneori, fără cenzură.
În raza criticii se găsesc o varietate de figuri, pornind de la neciopliţii de rând, incluşi în recentul Atlas de mitocănie urbană, şi ajungând până la persoane publice, embleme ale culturii de plastic supradifuzate la televizor sau în reviste de consum. Visul îmbogăţirii peste noapte, ipocrizia la diferite scale, incultura, personajele de bani gata, şi alte figuri ale socialului cu care sigur fiecare s-a intersectat cel puţin o dată în viaţă sunt ilustrate aici. Evidenţierea se face printr-o radiografie uneori violentă, alteori seacă a mentalităţii “de bază” plasată într-o situaţie mai mult sau mai puţin firească. Arma aleasă în lupta împotriva lor este râsul, un râs sănătos, dar pe care cititorul îl va face cu colţul gurii puţin aplecat, precum cel al măştilor de la teatru. Părerea de rău vine din faptul că nu este numai meritul scriiturii pentru expunerea “vie” a personajelor. Cei ilustraţi aici cu siguranţă se plimbă fericiţi pe străzi, fără să se ştie incluşi în vreun volum, lucru ce accentuează caracterul “cumplit” al operelor.
Ca volum ce îşi propune un experiment grafic, pe lângă lipsa majusculelor sau a regulilor obişnuite de grafie, critica este completată vizual şi de schiţele Ioanei Alexandra Diaconu, care punctează printr-o caricatură fiecare text în parte.
Pentru mai multă convingere redau un fragment din capitolul ”Război” : …cearta începe de nicăieri şi duce niciunde. dacă ar fi măcar o ceartă de-aia după care vine împăcarea şi sexul cel mai dulce. da de unde. el sau ea se duce să fumeze o ţigară în bucătărie şi ea sau el stă şi umple perna de gânduri negre. apoi el sau ea vine în pat tiptil. speră că ea sau el a adormit . da de unde. acum e rândul ei sau al lui să meargă la bucătărie şi să-şi fumeze otrava în timp ce el sau ea stă şi se gândeşte cât o să mai dureze coşmarul. într-un târziu oboseala îi învinge aşa că amândoi adorm. şi vine dimineaţa. şi amândoi sunt terminaţi fizic şi nervoşi. şi n-are nici un farmec să te cerţi la lumina zilei. mai ales că nici măcar nu ţi-ai băut cafeaua şi totul e încă neclar. dar tăcerea e cea mai bună armă pentru a-i arăta celui de lângă tine cât de profund îl dispreţuieşti. fiecare aşteaptă ca celălalt să scoată primul sunet. în mod sigur celălalt va emite o tâmpenie sinistră. şi atunci eu ăsta cel virtuos cel nepătat cel fără de greşeală am să sar ca o pisică pe vrabia asta fără pic de creier. o s-o desfiinţez cu replicile mele acide…da ştiu. am jurat nişte chestii acolo în biserică şi acolo la primărie. şi ce dacă. cine ştia atunci că o să ajungem aşa. cine ştia atunci că celălalt îmi va deveni duşman. cine ştia şi nu mi-a spus nimic…il blestem în gând pe atoateştiutorul ăsta care a rămas tăcut ca o meduză….” sau din capitolul Câine de viaţă ”io stau la etajul şapte. şi la geamul meu de la bucătărie io văd un teren vilan. sau viran. sau cum m–sa îi zice că io nu le prea am p-astea. adică-i un teren pe care nu e nimica. şi mă tot obsedează gându că mâine poimâine o să vină ăştia cu buldozere şi macarale şi-o să-mi facă viaţa un chin. nu ştiu simt io aşa am senzaţia asta că n-o să mai fie linişte prea multă vreme. noaptea stau şi mă uit pe geam şi ascult cum latră câinii. ăsta e singurul motiv care mă face să mp bucur că o să vină ăia cu buldozerele. că sigur poate o să omoare toţi câinii şi-o să am şi io linişte. adică uite că tot n-o să am linişte c-o să facă ăia balamuc până termină cu şantieru. hâm. uite io acuma mi-am dat seamacă io oricum o-ntorc tot prost pică.”
