PLASTURII- ”OPT DRAGONI”-Vindecarea Rinichilor-
Plasturii Opt Dragoni – potenţatori al energiei meridianului Rinichi
În simbolistica Medicinei Tradiţionale Chineze, rinichii sunt consideraţi cel mai important rezervor de energie congenitală (moştenită de la părinţi prin intermediul ADN) al corpului. Din acest motiv, această energie, originală, sau ancestrală în sensul că este transmisă de la genitori, constituie esenţa vieţii, fiind numită, împreună cu organul depozitar, rinichiul, “Rădăcina Vieţii”. Această esenţă, este privită ca un dar al Cerului către copil, este limitată, motiv pentru care trebuie îngrijită cu multă atenţie. Cu trecerea anilor, înaintând în vârstă, această energie se diminuează până la epuizarea definitivă. Pentru a o rezerva cât mai mult timp este recomandat ca trupul să nu fie supus exceselor, fie că este vorba de prea multă muncă, de alimentaţie, băutură, şi chiar de o viaţă sexuală intensă. Orice exces poate avea, în timp, un efect dezastruos şi nu numai asupra propiului organism ci şi chiar asupra urmaşilor, având în vedere faptul că această formă de şubrezenie energetică dobândită se transmite copiilor şi apoi şi descendeţilor acestora.
Acţiunea plasturilor ”Opt Dragoni” rezultă din combinarea efectelor câmpului magnetic din pudra de turmalină cu cele ale extraselor de înaltă puritate din plante ce au ca rezultat potenţarea sănătăţii rinichilor şi a activităţii sexuale.
Compoziţie : Rhizomi şi Rădăcină de Salvie Chinezească, Rădăcină de Astragalus, Sămânţă de Lepidium, Rădăcină de Ciumafaie de Sichuan, Fructe Goji.
Se recomandă pentru:
• Amelioararea circulaţei şi îndepărtarea stazelor şi a acumulărilor de deşeuri metabolice de la nivelul proiecţiei lombare a lojei rinichilor;
• Promovarea unui metabolism optim al apei la nivelul rinichilor prin facilitarea microcirculaţiei zonei;
• Întărirea şi menţinerea funcţiilor rinichilor;
• Creşterea energiei fizice;
• Regularizarea funcţiilor organismului.
Plasturii ”Opt Dragoni” sunt utili bărbaţilor care au deficienţă a energiei rinichilor ce se poate manifesta prin:
1. Dureri lombare şi senzaţia lipsei de forţă la nivelul genunchilor;
2. Lumbago (durere lombară acută sau cronică);
3. Spermatoreea;
4. Ejaculare prematură.
Avantajele utilizării plasturilor ”Opt Dragoni”:
• Sunt uşor de folosit;
• Se aplică direct peste punctele shu ale meridianului rinichi (zona lombară în dreptul vertebrelor L1-L3);
• Nu există riscul prelingerii substanţelor adezive şi nici sa rămână reziduuri la nivelul pielii;
• Nu există riscul căderii plasterului şi nici de a păta hainele;
• Este hipoalergic şi nu prezintă reacţii adverse;
• Ingredientele active, extrase din plante, sunt 100% naturale.
Mod de utilizare: se aplică la nivelul punctelor shu (zona rinichilor). Aplicarea se poate face în orice moment al zilei, timp de minim 6-8 ore, după care se înlătură plasturii şi se curăţă locul aplicării cu apă călduţă.
Durata procedurii : se pot aplica zilnic minim în serii de câte 10 zile consecutiv. Pentru obţinerea unui rezultat mai bun, se recomandă repetarea de 3-4 ori a seriilor de câte 10 zile.
Nu se vor aplica: pe răni deschise, arsuri şi zgârieturi , în caz de reacţii alergice la diferitele substanţe din compoziţie, în timpul sarcinii.
Forma de prezentare: fiecare cutie conţine 6 plasturi. La 50 Lei




