Caravana LSRS 2014 s-a încheiat cu succes. În perioada 15 mai – 20 iunie peste 30 de voluntari şi colaboratori LSRS au călătorit în toată ţara pentru a se întâlni cu elevi şi studenţi români în cadrul seminariilor gratuite din cadrul proiectului Caravana LSRS, organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate.
La seminariile gratuite, studenţii şi absolvenţii de studii peste hotare le-au oferit celor prezenţi informaţii despre procesul de aplicare la universităţi din străinătate, despre diferitele sisteme de învăţământ din diverse ţări, despre costurile şi posibilităţile de finanţare existente, şi nu în ultimul rând despre programul de Mentorat al LSRS.
Unde s-au desfăşurat seminariile?
Cele 23 seminarii s-au desfăşurat în 18 oraşe din ţară: Slatina, Târgu-Mureş, Craiova, Braşov, Târgu-Jiu, Slobozia, Sibiu, Constanţa, Timişoara, Medgidia, Bucureşti, Piteşti, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Petrila, Petroşani, Baia Mare şi Ploieşti, în unele locaţii având loc chiar şi două seminarii.
„Cea de-a şasea ediţie a Caravanei LSRS a adus în faţa tinerilor studenţi şi absolvenţi români ai unor universităţi prestigioase de peste hotare care au împărtăşit experienţa lor academică. Astfel, s-au pus bazele unei legături directe între generaţia actuală şi cea viitoare de studenţi, prin schimbul de experienţă şi deschiderea unor noi orizonturi”, afirmă Alexandra Tiţă, coordonator al Caravanei LSRS 2014.
Anul acesta, 5 din cele 23 de seminarii au fost organizate de British Council România, cu sprijinul voluntarilor LSRS. Astfel, în perioada 2-5 iunie, Dl. Conf. univ. Andy Joule, profesor în cadrul University of the Creative Arts (UCA), una dintre cele mai cunoscute instituţii din Europa în domeniul artei şi designului, a vizitat cinci licee de arte din diferite oraşe: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Alba-Iulia, precum şi Cluj-Napoca, prezentând elevilor de liceu posibilităţile de a studia în Marea Britanie.
Caravana şi Mentorat – proiecte pentru susţinerea studiilor în străinătate
Aflată la cea de-a şasea ediţie, Caravana LSRS este unul dintre cele mai importante proiecte desfăşurate la nivel naţional de către o organizaţie neguvernamentală, oferind seminarii informative şi interactive gratuite celor interesaţi să plece la studii peste hotare. Caravana recunoaşte şi susţine interesul puternic al tinerilor români de a dobândi o educaţie de calitate în străinătate şi vine în întâmpinarea necesităţii de informare a acestora cu privire la oportunităţile academice internaţionale.
Printre prezentările oportunităţilor de studiu în diferite ţări şi împărtăşirea experienţelor voluntarilor LSRS, participanţii au putut afla mai multe detalii despre programul de Mentorat al LSRS şi utilitatea acestuia pentru cei care doresc să plece la studii într-o ţară străină şi au nevoie de îndrumare şi ajutor în pregătirea aplicaţiei.
„Programul Mentorat LSRS, prin intermediul a peste 200 de voluntari, oferă sprijin gratuit tinerilor români interesaţi de studiul în străinătate. Acest program oferă şansa de a afla informaţii şi de a primi consiliere pentru a ajunge la universitatea visată, direct de la tinerii români de acolo, construind nu numai o aplicaţie de succes, dar şi o prietenie cu mentorul atribuit. Fie că eşti la început de drum sau doreşti o altă părere, programul Mentorat LSRS îţi stă la dispoziţie!” afirmă Alexandra Nae, coordonator al programului Mentorat LSRS.
Susţinem şi ne susţin: British Council, Consiliul Naţional al Elevilor şi Consiliile Judeţene ale Elevilor din judeţele în care au avut loc evenimentele
Parteneri media: Radio Transilvania Satu Mare şi Cluj-Napoca, Ziarul Telegraf Constanţa.