Premierul Dacian Cioloş a participat astăzi la lansarea în dezbatere publică a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, document ce include 47 de măsuri destinate tuturor categoriilor de vârstă.
“Vrem să constituim împreună un parteneriat sau o coaliţie anti-sărăcie, care să reunească ONG-urile şi autorităţile publice. Nu este suficient că avem fonduri, este nevoie de o utilizare eficientă a acestora şi de umanitate. Unele dintre măsurile incluse în pachet se aplică deja, dar au nevoie de o mai bună coordonare, unele le pregătim împreună, iar pentru altele am vrea să pornim de la experienţe punctuale pe care dvs. le aveţi la nivel local, şi să încercăm să le reorganizăm sau să le extindem, pe parcurs”, a afirmat premierul Dacian Cioloş, în cadrul dezbaterii de la Palatul Victoria.
Creşterea ratei de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20-64 de ani, de la 65,7% în 2014, la 70% în 2020, şi reducerea, până în anul 2020, cu cel puţin 580.000 de persoane a celor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială sunt două dintre obiectivele acestui pachet. Obiectivele Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei sunt corelate cu cele ale Strategiei Europa 2020.
Măsurile din Pachet sunt structurate pe categorii de vârstă, au un calendar de aplicare şi sunt identificate surse de finanţare.
Mai multe detalii cu privire la Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, în documentul ataşat.