Home Editorial „Revenirea” lui Omar Hayssam III

„Revenirea” lui Omar Hayssam III

by B24
244 views


Este înteresant de urmărit dansul întortocheat şi ciudat în acelaşi timp al acestui dosar, fuga lui Omar Hayssam din România. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti. Încurcate sunt căile justiţiei.


Dar s-o luăm cu începutul. La finele lunii noiembrie 2007, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar pentru înlesnirea ieşirii din ţară a unei persoane despre care cunoşteau că este cercetată pentru fapte de terorism, respectiv Omar Hayssam, sub aspectul comiterii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Procurorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu inculpaţii Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoşteau faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam, judecătorii respingând recursul promovat de avocaţii sirianului, care ceruseră rejudecarea procesului.


Hayssam a fost dat în urmărire generală naţională, dar şi internaţională în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.


La primul termen de judecată, 3 iunie 2010, Ionel Haşotti, avocatul lui Tartoussi Mustafa, declara că are certitudinea că acesta este închis într-o închisoare din Siria. Totodată, Ionel Haşotti arăta că incertitudinile legate de locul unde se află Omar Hayssam sunt determinate de unele erori comise de autorităţile române. La următorul termen, 8 iunie 2010, Curtea de Apel Oradea revoca măsura interdicţiei de a părăsi ţara în cazul fraţilor lui Omar Hayssam, Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, şi în cazul lui Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului Iman T, cu care Omar Hayssam se presupune că ar fi fugit din ţară, însă decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie de către DIICOT. ÎCCJ a respins recursul DIICOT în 30 iunie 2010 şi a decis că cei trei pot părăsi România.


În tot acest joc încâlcit şi ciudat al Justiţiei Române, a intervenit surprinzător şi neobişnuit pentru un şef de stat, preşedintele Traian Băsescu, care declara la Televiziunea Naţională, în 9 februarie 2011, că Omar Hayssam „este bine-mersi” şi nu mai are cancer. Preşedintele a motivat că ştie acest lucru deoarece partea română este în discuţii cu partea siriană.


„Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”, spunea atunci Băsescu.


În 23 martie 20911, Ion Cazacu, avocatul care îl apără pe Omar Hayssam în procesul în care acesta era acuzat de înşelarea mai multor firme de leasing cu capete-tractor Volvo, pe care le-a exportat cu acte false în Siria şi Egipt, afirma că a depus la instanţă un document provenit, la cererea familiei sirianului, de la Procuratura Generală din Siria, prin care se atesta că „Omar Khaled Hayssam execută o pedeapsă de patru ani într-o închisoare din Republica Siriană”.


Ca să întărească probabil spusele şefului său, a preşedintelui Traian Băsescu, în dispută intervine şi şeful SRI, George Maior, care declara în noiembrie 2011, că Omar Hayssam este în Siria şi că România a făcut demersuri de extradare, şi că este convins că acesta îşi va ispăşi pedeapsa în România.


O declaraţie “habarnistă”, fară nici un suport real, iar după cum merg lucrurile se pare că nu se va întâmpla niciodată acest lucru.


Între timp lovitură de teatru, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, cel care la anchetat pe Omar Hayssan a prezentat, la Bucuresti, într-o conferinţă de presă, cartea “Pradarea României”, scrisă împreună cu scriitorul româno-american Victor Gaetan, care devoalează implicarea preşedintelui României, Traian Băsescu în “porcăria” Omar Hayssam.


Ciprian Nastasiu a fost sancţionat pentru fuga din ţară a lui Omar Hayssam pe care tot el a investigat-o, ulterior a demisionat din Ministerul Public.




You may also like