Home Sport Sânmărtean, cauza plecării lui Wesley de la FC Vaslui

Sânmărtean, cauza plecării lui Wesley de la FC Vaslui

by B24
207 views


Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, i-a pus gând rău bistriţeanului Lucian Sânmărtean. După meciul cu Pandurii Tg. Jiu, în care mijlocaşul nostru a făcut greşeli „impardonabile”, atacurile şefului la adresa sa au început să curgă. După ce l-a făcut ”derbedeu răsfăţat”, Porumboiu îi aruncă plecarea sud-americanului, Wesley Lopes. Acesta a părăsit de curând România pentru a semna cu Al Hilal. Mutarea sa a surprins, având în vedere că brazilianul a lăsat Vasluiul în plină pregătire pentru turul III preliminar al Ligii Campionilor.

Aseară, la Digisport, Porumboiu a lăsat să se înţeleagă că plecarea lui Wesley are şi alte raţiuni în afară de cele financiare, având în vedere relaţia proastă pe care o avea brazilianul cu cealaltă vedetă a lotului, Lucian Sânmărtean. Sânmărtean era supărat pe mine că îl admir pe Wesley atât de mult. Dar el n-a trişat la un antrenament niciodată! Dădea goluri, punea osu’, murea pe teren, n-aveam ce să-i reproşez. Sânmărtean trebuie să tragă pentru echipă, pentru că FC Vaslui face eforturi mari pentru a-l menţine pe domnul Sânmărtean la un nivel atât de înalt. Noi l-am resuscitat când a avut nevoie, dar avem nevoie de el în continuare. Dacă îl aveam în formă maximă la meciul retur cu Fenerbahce ne calificam, a declarat aseară, la Digisport, Adrian Porumboiu.

Sursa şi foto: digisport.ro

You may also like