”Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?…”(Rugăciunea unui Dac, M.Eminescu)
DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. – „In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor”
William Schiller, arheolog american, lucrarea : “Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul roman, raspandindu-se apoi, atat spre rasarit, cat si spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!”
Ekstrom Par Olof, scriitor si lingvist suedez: “Limba romana este o limba-cheie, care a influentat in mare parte toate limbile Europei.”
A. Jarde, renumit elenist, Paris 1923: “Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii insisi nu stiu nimic. Pana in prezent, solul grec n-a scos la iveala nii o urma materiala a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii, apartinand timpului neoliticului.”
Bonaventura Vulcannius din Bruges, 1597: “Getii au avut propriul lor alfabet cu mult inainte de a se fi nascut cel latin (roman). (…) Getii cantau, insotindu-le din fluier, faptele savarsite de eroii lor, compunand cantece chiar inainte de intemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au inceput sa faca mult mai tarziu.”
Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie cautate, deci, pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, localizarea centrului principal de formare si extensiune a indo-europenilor trebuie sa fie plasata la nordul si sudul Dunarii.”
Bosch Gimpera, cercetator german: “Spatiul din care au pornit indo-europenii este situat intre Valea Dunarii, Marea Egee si Marea Neagra.”
Eugene Pittard, antropolog: “Stramosii etnici ai romanilor urca neindoielnic pana in primele varste ale Umanitatii, civilizatia neolotica romana reprezentand doar un capitol recent din istoria tarii.”
La greu subiect m-am încumetat cu un soi de chemare sau mai degrabă dârzenie i-aş spune dar soră cu inconştienţa, mai degrabă. Credeam să-mi fie mai uşor să leg ideile, să urmăresc un fir, dar zilele de studiu, pauza scursă între timp ca să mă pot documenta şi nu oricum, ci temeinic, măcar pentru câteva aspecte pe care să le pot urmări cu liniaritate, sumedenia de articole publicate de istorici, de studii, de demonstraţii, separarea informaţiei eronate de cea adevărată prin filtre pe care m-am străduit să le găsesc cât mai obiective cu putiinţă, deci toate astea m-au scufundat într-o admiraţie faţă de daci soră cu tăcerea. Dintr-un soi de snobism m-am încumetat să citez sursele externe, străine de neamul nostru cel puţin ca identitate actuală, pentru că cei străini când ne-au vorbit în alte colţuri ale lumii, când ne-au descris, se pare că au fost mult mai direct recepţionaţi ca mesaj, de către cine a avut urechi să audă. Şi cum profet în ţara ta ajungi abia la final sau niciodată, paradoxal, se pare că ne văd mai bine şi mai clar străinii care ne studiază documentele şi istoria reală, decât noi.
De ce am rămas totuşi într-un soi de tăcere? Pentru că sunt atâtea surse care demonstrează negru pe alb cine suntem cu adevărat încât mi-e greu să cred că cei care ne pun etichete eronate, mai pot zâmbi atât de strâmb şi cu atâta nonşalanţă.
Nici nu mai ştiu de unde să încep cu şirul ideilor pentru că avem atâtea legende şi atâtea capete de aţă, dacă ne punem mintea cu adevărat să atingem adevărul istoric, încât mi-e chiar cumva uşor un soi de jenă în faţa celor care cunosc istoria pentru că au studiat-o în ani de lectură şi sacrificii, printr- o căutare asiduă a informaţiei, o punere cap la cap a surselor găsite, atâtea câte mai sunt şi nu au fost distruse intenţionat sau accidental. Mă înclin în faţa celor care ţin flacăra cunoaşterii vie. Nu o lasă să se stingă cu nici un preţ, mă înclin în faţa Lupilor Albi ai acestui neam de descendeţi din daci, pentru că mai sunt câţiva, având onoarea să-i cunosc recent, care veghează straşnic de frumos ca adevăratele valori să fie insuflate temenic şi generaţiilor viitoare. Când ai onoarea să întâlneşti câte un astfel de Lup în formă de călăuză, se cheamă că te numeşti un norocos al sorţii. Iar mie îmi place să cred că sunt. Iar pentru început cred că cel mai cinstit şi exact limitându-mă la o lecţie de istorie clasică şi foarte elementară, ar fi să prezentăm triburile dacilor cunoscute din cercetările istoricilor. Şi iată care sunt:
AGATÂRŞII – Trib de origine iraniană, stabiliţi, cu mult înainte de sec. V îen în spaţiul intercarpatic devine propabil cu timpul un trib dacic cu oameni „foarte fercheşi, gătiţi cu podoabe de aur” ceea ce corespunde perfect bogăţiilor aurifere ale Daciei după cum menţionează Herodot.
ALBOCENSII – Trib de origine dacică fără îndoială, aflaţi în jurul oraşului Alboca din sudul Banatului de azi. Au fost menţionaţi de Ptolemeu.
ANSAMENSII – Trib dacic localizat pe Someş, în NV Transilvaniei. Este atestat pe inscripţii romane un sat purtând numele acestui trib: vicus Ansamensium.
APPULII – Numele neamului dacic aşezat în jurul oraşului Apulum. Sunt menţionaţi de textul antic cunoscut sub numele de Consolatio ad Liviam.
BIESII – Trib de pe malurile Mureşului ce se învecinează la N cu piageţii, la NV cu burii şi la SV cu sarmaţii. Sunt amintiţi de Ptolemeu.
BURII – Puternic trib dacic, cu capitala la Argedava. Ocupau regiunea subcarpatică a actualelor judeţe Vîlcea şi Arges. Stăpâneau imensele mine de sare de la Ocnele Mari şi căile de acces spre Dacia transilvană, ceea ce le conferea o imensă putere militară, alături de o mare responsabilitate. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.
CALIPIZII – Trib dacic înrudit cu carpii menţionaţi de Herodot şi Strabon.
CARPII – Unul din cele mai mari şi importante triburi dacice ce a locuit la est de Carpaţi până la Nistru. După unii cercetători, numele de carpi vine de la muntii Carpaţi, după alţii de la indo-europeanul Kar=”a lăuda” iar după alţii numele de Carpaţi vine de la carpi. Sunt amintiţi de Iordanes, Aurelius Victor, diferite inscripţii din Dacia romană. Existenţa lor mai este confirmată de faptul că unii împăraţi romani care i-au învins (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius şi Constantin cel Mare) şi-au luat supranumele de Carpicus Maximus. Urme ale carpilor au fost identificate pe teritoriul Moldovei, carpii lasând cel mai mare număr de tezaure monetare. Organizaţi într-o puternică uniune tribală, carpii au dominat din punct de vedere politic, economic şi militar atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din Muntenia), cât şi populaţiile barbare pătrunse în zona extracarpatică a României. După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (170-172) carpii au fost cei mai puternici şi mai periculosi duşmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos. Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianţă cu sarmaţii, goţii şi alte seminţii. Sunt atestate conflicte în anii 214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318. În urma acestor conflicte, unii dintre carpi au fost transferaţi în Imperiul roman, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină, alături de goţi, huni. De-a lungul existenţei lor, a asimilat numeroase culturi fără a-şi schimba semnificativ cultura. Între carpi şi romani au existat şi unele relaţii paşnice, fapt dovedit arheologic.
CARPIZII – Trib dacic înrudit cu carpii menţionaţi de Ephoros.
CARPODACII – Denumirea de carpodaci este interpretată de istorici în mod diferit : „daci amestecati cu carpi”, „daci de origine carpică”, „daci în ţara carpilor”, fiecare formulare oferă concluzia că n-ar fi vorba despre o singură populaţie, ci despre două neamuri de aceeaşi origine (dacă). Sunt menţionaţi de Zosimos în Istoria nouă : „Teodosius a respins pe sciri şi pe carpodaci şi învingându-i în luptă, i-a silit să treacă Istrul şi să se întoarcă pe meleagurile lor”. V.Pârvan i-a identificat pe carpodaci cu carpii.
CAUCOENSII – Trib dacic, localizat de V.Pârvan în „regiunea de munte din Neamţ şi Bacău şi ţinutul spre apus din ţara secuilor”. Caucoensii au fost vecinii de S ai costobocilor, locuind N Moldovei, inclusiv în partea carpatică şi dincolo de Siret pînă la Nistru. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.
CEIAGISII – Trib aflat la S de potulatensi, adică în SV Munteniei şi SE Olteniei (cursul inferior al Oltului). Sunt menţionaţi de Ptolemeu.
COSTOBOCII – Triburi de daci liberi care au locuit în N şi NE Daciei. Apartenenţa lor etnică a fost dovedită arheologic. Aria de răspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului şi cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramureşul (istoric) şi Bucovina. Prezenţa temporară a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este menţionată de două epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Răcătău-Tinosul. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare şi epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia şi Macedonia, ajungând până în Ellada şi profanând templul din oraşul Eleusis. După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-i atace. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriile de baştină, alături de nou veniţii de neam germanic şi sarmati. Nordul Moldovei, zonă de interferenţă între cultura carpică şi cea costobocă, a fost dominat de costoboci pînă în anul 170 e.n., după cum arată descoperirile arheologice. Costobocii, ca şi carpii, au lăsat o bogată moştenire perioadei de început a migraţiei popoarelor. Prin acţiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii şi carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.
COTENSII – Unul din principalele neamuri geto-dacice. V.Pârvan îi localizează pe „enigmaticii cotensi” în E Daciei, respectiv în S Moldovei. Sunt menţionaţi de Ptoelemeu la sud de ratacensi, caucoensi şi biefi.
CROBIZII – Trib getic cel mai pobabil din Dobrogea, din jurul oraşelor Adina (între Constanţa şi Mangalia), au fost conduşi de Isanthes, mentionaţi de Herodot, Ptolemeu şi de către Hecateu din Milet (din a doua jumătate a sec. al VI-lea îen) în cea mai veche menţionare a populaţiilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
HARPII – Trib dacic, ramură într-o anumită măsură (necunoscută) apropiată de cea a carpilor, au locuit în sec. II-III e.n. la N de gurile Dunării, între Prut şi Nistru. Ptolemeu vorbeşte despre un oraş din regiunea menţionată mai sus, numit Harpis. Prezenţa harpilor este atestată şi de ceramica din regiunea specificată.
DAURSII („dacii albi”) – Trib dacic din Dalmatia.
OBULENSII – Trib getic localizat după izvoare vechi şi după cercetări recente în E Dobrogei, unde s-au descoperit numeroase oraşe, posibile capitale ale acestui trib. Tribul obulensilor este menţionat de Ptolemeu.
OINENSII – Trib traco-getic, localizat în E Moesiei inferioare, adică partea de V a Dobrogei centrale. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.
ORDYSII – Trib de pe malurile Argeşului.
PIAGEŢII
PIEDAVENSII – Trib din V Munţilor Apuseni , „pie” însemna „duşman”.
PIEFIGII – Trib cu o certă origine geto-dacică au fost localizaţi de V.Pârvan în Câmpia munteană, aproximativ în fostul judeţ Vlasca şi în actualele judeţe Ilfov şi Ialomiţa, iar mai recent de către R.Vulpe în special pe valea Argeşului, în jurul cetăţii Sornum. Corespund culturii arheologice de tip Vîrteju-Bucureşti. Atât tribul cât şi capitala lor, sunt menţionaţi de Ptolemeu. Începuturile lor pot fi urcate în timp până în vremea regelui Dromichete, cînd geţii se afirmă prin victoriile repurtate în două rânduri asupra armatei lui Lisimah. În perioada imediat premergătoare lui Burebista, în uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei, piefigii reprezintă dacă nu principalul, unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.
POTULATENSII – Neam dacic, după opinia lui V.Pârvan ar fi populat părţile de N ale Olteniei şi zona deluroasă din V Munteniei. Corespund culturii arheologice de tip Adîncata-Mănăstirea din a doua jumătate a sec. II îen. Sunt menţionaţi de Ptolemeu.
PREDAVENSII – Trib dacic, localizat la N de Mureşul inferior, până aproape de Crişuri. Corespund culturii de tip Toc-Chereluş. Sunt menţionaţi de Ptoelemeu. Au ca perioadă de maximă înflorire, sec. II-I îen.
RACATAII – Trib dacic de pe teritoriul actualei Ungarii.
RACATRIAII – Trib dacic de pe teritoriul actualei Ungarii care folosea cimpoaie.
RATACENSII – Trib plasat de V.Pârvan în platoul transilvănean dintre Tîrnave şi Someş, mai nou în platoul dintre valea Mureşului şi a Tîrnavelor. Corespund culturii Răduleşti-Hunedoara, Aiud-Cugir şi Petelea. Sunt pomeniţi de Ptolemeu. Preced în timp momentul unificării realizate de Burebista.
SACII – Trib dacic, localizat de V.Pârvan în jurul orasului Sacidava, la S de Axiopolis (Cernavodă). Acest trib este menţionat de Aurelius Victor.
SARGETII – Trib scitic getizat în V Mureşului şi pe Siret.
SIENSII – Trib dacic care după calculele lui V.Pârvan, ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomiţa şi Buzău adică în partea de NE a Munteniei, corespunzătoare judeţelor Buzău şi Brăila. Corespund culturii arheologice Dumbrăveni şi Inoteşti-Răcoasa. Sunt menţionaţi de Ptolemeu. Siensii au jucat un rol deosebit în viaţa politică şi economică a oraşelor greceşti de pe coasta de vest a Mării Negre, încă din sec. III îen.
SUCII – Trib getic care după ultimele cercetări a fost plasat în trecătoarea Succilor din munţii Balcani. Se pare că de aici au emigrat în două direcţii stabilindu-se în două locuri şi întemeind oraşele Sucidava: unul la Izvoarele (CT) şi unul la Celei-Corabia (OT). Sunt menţionaţi de Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini şi de o inscripţie din vreme lui Aurelian (Sucidava dobrogeană), de Procopius. Sucii din câmpia romănăţeană au fost organizaţi într-un territorium Sucidavense, cei din Dobrogea au întreţinut relaţii strînse cu elenii pontici, ceramica atestându-le prezenţa între sec. III îen-IV en.
TAGRII – Trib getic localizat de V.Pârvan pe cursul inferior al Nistrului. Ptolemeu îi menţionează „lângă Dacia, între bastarni şi tyrageţi”.
TIRIZII – Trib traco-getic localizaţi în capul Terizis la E de Balcic (Dionysopolis). Sunt menţionaţi de Hellanicos, Photios, de către Hecateu din Milet (din a doua jumătate a sec. al VI-lea îen) în cea mai veche menţionare a populaţiilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi de către Suidas. Ultimul ne spune că aceştia credeau în nemurirea sufletului, fapt care în corelaţie cu descoperirile arheologice confirmă apartenenţa terizilor la neamul getic.
TYRAGEŢII – Trib de pe malurile Tyrasului.
Treizeci şi cinci de triburi de daci am socotit, cu o identitate foarte bine conturată. În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), una sau poate cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Traco-dacii puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa……chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista. Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.
Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos. Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient. Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa. În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii). Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.
Zona Nord -Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru.Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole(Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi. Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol : în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri. România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.
Bibliografie: (Augustin Deac – Istoria Adevărului Istoric, P.L.Tonciulescu – Ramania, Paradisul Regăsit, Nicolae Densuşianu – Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5, Cornel Bârsan – Revanşa Daciei, şi mulţumiri speciale d-lui Nicolae Pintilie pentru inspiratie…)
– va urma –
(fotografiile autoarei)
