Home Social Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului!

Scenica ne-nvață ”de-a una și de-a fuga” cum să jucăm hapucul la Festivalul Usturoiului!

by B24
228 views

Mai ştie cineva cum se juca hapucul acum câteva zeci de ani? Vă e dor de o ”baba oarba” sau să încingeţi o ”miuţă” aşa cum făceaţi pe uliţele satului? Programat pentru sfârsitul acestei săptămâni, în 7 şi 8 septembrie, în Pasul Tihuţa, Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula, şi-a propus să ne întoarcă în timp, pentru a redescoperi farmecul uitat al jocurilor copilăriei. 

Dacă aveţi nostalgia minunatelor jocuri din copilărie şi vreţi ca fetele şi băieţii voştri să se rupă pentru două zile de calculator şi să nu mai butoneze telefoanele de ultimă generaţie decât pentru a face poze, la Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula aveţi ocazia, cu ajutorul echipei de la Scenica şi a celor aproape 70 de copii implicaţi în acest program, să vă lăsaţi prinşi în jocuri cum astăzi nu se mai prea întâlnesc.

Coordonatoarea clubului Scenica, Dora Baba, a ”cotrobăit” prin amintirile copilăriei şi timp de două zile, în 7 şi 8 septembrie, copiii şi părinţii care vor ajunge în Ţinutul Contelui Dracula, la Festivalul Usturoiului, pot să înveţe sau să redescopere cum se joacă hapucul, să se bucure de o ”baba oarba” puţin mai specială decât cea cunoscută, să încingă o miuţă sau să dea frâu liber entuziasmului la o ”strigatea”. Cu ajutorul celor de la Scenica, cei mari şi cei mici vor învăţa să joace ”de-a una şi fuga” sau ce înseamnă un ”lapte gros” sănătos. Dacă prin absurd începeţi să vă plictisiţi, trebuie să ştiţi că amintirile din copilărie sunt o sursă inepuizabilă de idei pentru jocuri de echipă: ”mi-am pierdut o batistuţă”, ”ţăranul e pe câmp”, ”raţele şi vânătorii” sau ”venea un prinţ călare”.

Pentru că Asociaţia Turist în Bistriţa-Năsăud, organizatorul Festivalului Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula, îşi doreşte o întoarcere la lucrurile simple şi la tradiţiile locurilor noastre, pe parcursul celor două zile ale evenimentului, cu ajutorul echipei de la Scenica, băieţii, împreună cu taţii lor, vor avea ocazia să înveţe să confecţioneze o praştie, fetele să se transforme în prinţese şi să se lase dezlegate în cadrul unui concurs inedit sau să-şi pună creativitatea la lucru pentru a scorni cele mai încuietoare ghicitori şi cele mai cu tâlc poveşti. Pentru copiii atraşi de arte, au fost gândite ateliere de pictură în aer liber, pentru a transpune pe pânză frumuseţea Ţinutului Contelui Dracula şi vor avea ocazia să facă cu mâinile lor măşti care de care mai înspăimântătoare.

Povestea vampirilor, ielelor, zânelor şi strigoilor va fi transpusă pe scenă într-un dans tematic, iar copiii prezenţi la festival vor avea ocazia să participe la un flash-mob cu măştile pe faţă.

Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula va avea loc în 7 şi 8 septembrie, în Pasul Tihuţa, la Piatra Fântânele, pe drumul spre Ciosa, iar pentru a ajunge acolo, Transmixt asigură curse regulate la preţul unic de 5 lei/sens.

FOTO: Arhiva

 

You may also like