.
STOP STIGMATIZARII SOCIALE IN RANDUL DEPRESIVILOR,DOAR DUMNEZEU ARE DREPTUL SA SE REVENDICE!!!IN ideea ca toti suntem fiinte,dar nu oricum,ci creatii ale aceluiasi Dumnezeu ,in ideea ca depresia este o afectiune care i se poate intampla oricui si deranjata la culme de ”TATISMELE”,(caci altfel nu le pot numi )celor mai multi dintre noi referitoare la acest subiect de actualitate ,concep acest material pe care il doresc a fi o umila contributie la ceea ce se numeste UMAN.Voi incepe cu notiuni generale despre aceasta afectiune insistand pe latura bio-chimica a dezechilibrului care o produce tocmai pentru a intari ideea ca depresia este o afectiune care i se poate intampla oricui,alaturi de ulcer,hepatita,afectiuni biliare,de pancreas etc si ca problema nu ar trebui sa constea in stigmatizarea de care vorbeam in titlu a celui depresiv ,ci problema ,daca se poate numi o problema,ar trebui sa constea in gasirea de solutii pentru a putea depasii impasul acestei afectiuni de catre fiecare dintre noi,cei care venim in contact cu subiectul depresiv.Spun asta pentru ca societatea noastra tinde nu in a gasi aceste solutii,ci in a stigmatiza si eticheta pe cel depresiv cu atribute de genul:este dus,traieste in lumea lui sau in cel mai grav caz,este nebun.Depresia are de multe ori radacini biochimice,iar oamenii de stiinta au confirmat acest lucru si autopsiile care s-au efectuat in randul celor care s-au sinucis din depresie ,de asemenea,confirma acest lucru-componenta biochimica-bat-o vina!
Cauze biologice
Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.
Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea informaţiilor. Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care mediază transmiterea mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conţine toate elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă numeroase ramificaţii mici numite dendrite şi o ramificaţie mai mare numită axon. Când un neuron primeşte un semnal se activează şi este transmis un semnal electric dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocaţi neurotransmiţătorii. Semnalul electric eliberează anumiţi neurotransmiţători la nivelul spaţiului dintre axonul neuronal şi dendritele următorului neuron, spaţiu numit sinapsă. Neurotransmiţătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi de receptorii situaţi la nivelul dendritelor neuronului vecin şi astfel mesajul este transmis mai departe. Eliberarea neurotransmiţătorului la nivelul sinapsei poate inhiba sau activa neuronul următor. Neurotransmiţătorii se pot lega şi la nivelul receptorilor situaţi la nivelul aceluiaşi axon din care au fost eliberaţi modulându-şi astfel propria acţiune. După ce o anumită cantitate de neurotransmiţător a fost eliberată în fanta sinaptică, acesta este apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime descompun molecule de neurotransmiţător rămase în fanta sinaptică.
Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)
Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de serotonină şi noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire a aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină şi noradrenalină pot duce la apariţia depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creşteau atât nivelele de serotonină şi noradrenalină cât şi pe cele de dopamină, cu mult mai puţine efecte adverse decât cele iniţiale. Totuşi, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut explica in totalitate apariţia simptomelor depresive.
Teoria neuroplasticităţii
În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii cerebrale şi creşterea neuronală, toate constituind ceea ce se numeşte neuroplasticitate. Astfel, anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziţiei. Acestea sunt amigdala, talamusul, hipocampul şi cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de alterarea neuroplasticităţii la nivelul acestor zone.
Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un grup de formaţiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoţiilor cum ar fi plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o activitate crescută la acest nivel. Talamusul este zona cerebrală care primeşte majoritatea informaţiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral, fiind implicat în reacţiile comportamentale, funcţiile de învăţare, gândire. Hipocampul face parte la fel ca amigdala din sistemul limbic şi are un rol major în procesele de memorie şi în reacţiile emoţionale legate de anumite evenimente stresante din trecut. Se pare că hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive, expunerea ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.
Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică şi reconstrucţii volumetrice ale structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum mai mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleaşi cercetări sugerează faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se egalizează, odată cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare” sunt implicate substanţe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care şi acela de formare de noi structuri neuronale. Există studii (unele efectuate chiar în ţara noastră) care semnalează faptul că şi aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienţii depresivi si astfel procesul de reparare şi regenerare al neuronilor este blocat.Desigur,cauzele nu sunt doar biologice si chimice ,insa asa cum am spus ,am insistatat pe acestea ,caci ele nu depind de ceea ce omul si-a facut cu mana lui ,ci de ceea ce zestrea genetica,inzestrarea bio-chimica i-a dat,ma rog fiecare cu norocul lui.Privind lucrurile astfel,nu as dori sa lungesc prea mult acest material ci as dori sa inchei,punand cateva intrebari,celor care poate lecturati:de ce unii oameni atunci cand aud ca semanul lor sufera cu ficatul,cu inima ,cu rinichiul isi compatimesc semenul,iar atunci cand aud ca semanul lor este depresiv rad si incearca tot mai mult sa se departeze de el?(CA EU NU AM INTELES NICIODATA LUCRUL ACESTA!)DE CAND SUNTEM NOI DUMNEZEU?(VORBESC LA MODUL GENERAL).
