Home Actualitate UNICI ÎN LUME: IT-iştii români din toată lumea se unesc!

UNICI ÎN LUME: IT-iştii români din toată lumea se unesc!

by B24
435 views

România îşi propune să devină prima ţară din lume care reuşeşte să creeze o reţea de centre menită să reunească specialiştii în IT din ţară şi de peste hotare. Ideea aparţine unui grup de specialişti IT români de la Paris şi poartă numele de Romanian IT – comunitatea globală a românilor din tech.


 

Misiunea Romanian IT este de a dezvolta un cadru care să reunească şi să sustină românii din tech, din ţară şi din străinătate, antreprenoriatul şi întregul sector IT românesc la nivel internaţional, în vederea creşterii competitivităţii pe piaţa globală şi implicarea în proiecte cu potenţial de îmbunătăţire a  serviciilor publice şi a societăţii.





Proiectul debutează în contextul în care investiţiile în domeniul IT au crescut exponenţial în ultima decadă. Potrivit unui studiu dat publicităţii în luna august 2016 de către Statista, în anul 2006, într-un top al celor mai importante companii din lume, domeniul IT era reprezentat doar de compania Microsoft, în schimb marii jucători erau din domenii precum petrol, energie şi servicii financiare. În 2016, situaţia s-a schimbat radical, piaţa mondială fiind acaparată de companii din domeniul IT, precum Apple, Facebook, Microsoft, Amazon sau Alphabet, care au generat încasări de peste 2.000 de miliarde de dolari de la începutul anului curent.





Nici România nu a stat mai prejos la capitolul IT, contribuţia acestui sector la PIB ajungând, 
în 2015, la 6%  cu potenţial de creştere de până la 10% în următorii ani, avansând odată cu valul internaţional, lucru care i-a determinat pe tot mai mulţi specialişti IT români din întreaga lume să conlucreze pentru proiecte autohtone sau chiar să ia în calcul posibilitatea reîntoarcerii acasă.





“Este deja de notorietate profesionalismul şi chiar influenţa IT-iştilor români angajaţi la companii internaţionale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa, iar după mulţi ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potenţial şi pentru promovarea sectorul IT românesc. Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide şi alte centre în oraşe cu concentraţie mare de specialişti IT români, precum: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locaţie replicând structura de organizare folosită în momentul de faţă în centrul de la Paris. 
Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcţioneze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiştii şi întreg sectorul IT românesc la nivel internaţional. Până la finele anului 2017, Comunitatea şi-a propus să înregistreze peste 2500 de specialişti români în IT răspândiţi în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forţă în acest domeniu”, declară Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunităţii Globale a Românilor din Tech.





În cadrul comunităţii, se vor organiza periodic conferinţe şi webinarii cu tematică: tehnică, antreprenoriat, schimburi de experienţă. Intenţia este ca anual să aibă loc evenimente de business matchmaking, atât în România, cât şi în centrele internaţionale administrate de IT-işti români. În cadrul acestor conferinţe va fi promovat întreg sectorul IT românesc: companii, startup-uri, produse IT dezvoltate de specialişti independenţi şi de companii româneşti, centrele devenind astfel adevărate ambasade ale României 
din sectorul IT.

Sursa:Plus Communication

You may also like