Căutaţi să slujiţi în zidirile cele mari, cu neînsemnate şi nevrednice lăudăroşenii.
Nu vă ruşinaţi să cereţi ajutor în campanii de la oamenii simpli şi de jos.
După ce v-aţi atins scopul, vă îmbrăcaţi în hainele nesimţirii, cu mătăsuri, postavuri şi blănuri de cele mai scumpe, lăudându-vă cu aceste deşarte podoabe, fiind fără de minte.
Fălindu-vă, cenuşă şi pământ nefolositor ce sunteţi, uitaţi că averile şi cinstirile la care aţi ajuns sunt trecătoare.
Viermi politici care nu sunteţi decât nişte exilaţi în „Valea Plângerii”, nu vă ruşinaţi deloc de ceea ce aţi făcut, ce faceţi şi ce veţi face.
Sunteţi ca un copac răsădit şi udat de diavoli. Ramurile lui sunt prea înalte şi se arată frumoase, dar sunt slabe. Şi cu cât vă veţi sui mai sus, cu atât cădeţi mai jalnic.
Veţi pricepe vreodată că Domnul îi înalţă pe cei ce se smeresc decât pe cei ce doresc şi caută măririle?
Veţi urî trufia?
Întoarceţi-vă la oamenii simpli, şedeţi alături de ei, în cel mai din urmă loc, şi slujiţi-le! Să nu ziceţi niciodată vreun cuvânt sau să faceţi vreo faptă ca să vă arătaţi mai buni ca ei.
Precum pomii bine roditori, care sunt încărcaţi în roadă, cu atât mai mult se apleacă cu ramurile la pământ – aşa şi voi fiţi credincioşi şi fapte bune faceţi, cunoscându-vă lumea ca pe unii care nu vă faceţi decât datoria.
