La ora actuală tehnologia folosită de reţelele GSM, care acoperă circa 80% din piaţa mondială a telecomunicaţiilor mobile, este afectată de o breşă de securitate, fapt care permite hackerilor specializaţi în acest gen de activitate ilegală, să preia de la distanţă controlul asupra oricărui telefon mobil şi să iniţieze apeluri sau să trimită SMS (mesaje text) în numele posesorului abonamentului respectiv.
Vulnerabilitatea reţelelor GSM la asemenea atacuri ale hackerilor, a dat fiori majorităţii posesorilor de abonamente şi telefoane mobile, dar mai ales operatorilor de telecomunicaţii mobile.
Situaţia a fost făcută publică de Karsten Nohl, patronul unei firme de securitate şi cercetare, “Security Research Labs”, din Germania, specializată în domeniul siguranţei telecomunicaţiilor mobile.
Potrivit specialistului german, hackerii ar putea folosi aceasta breşă de securitate a tehnologiei GSM pentru înşelătorii, constând în iniţierea de apeluri si mesaje catre servicii cu tarife ridicate, acţiuni care vor duce la încărcarea exorbitantă a facturilor la telefonul mobil.
Atacuri de un asemenea gen, controlul de la distanţă asupra unui terminal mobil, iniţierea de convorbiri şi trimiterea de mesaje text la destinaţii cu tarife mari, au mai avut loc. Le-au căzut victime posesorii unor smartphone-uri, dar fenomenul a fost limitat, numărul celor care au reclamat încărcarea nejustificată a facturilor la telefonul mobil fiind relativ redus.
De data aceasta fenomenul se pare că se manifestă pe scară mare, teoretic orice terminal mobil care foloseşte tehnologia GSM, fiind vulnerabil la asemenea atacuri.
Expertul german a explicat că la ora actuală tehnologia aflată pe piaţă la dispoziţia liberă a hackerilor, permite obţinerea controlului într-un timp relativ scurt asupra a sute de terminale mobile.
„Putem face asta intr-un interval redus de timp cu sute de telefoane”, a declarat Karsten Nohl înaintea unei prezentări la o convenţie despre hacking desfăşurată la Berlin.
Epoca atacurile asupra sistemelor de telefonie fixă ale companiilor se pare că a apus, iar în ultimul timp cele mai multe cazuri au inclus folosirea unor linii telefonice pentru servicii cu valoare ridicată, înfiinţate de hackeri cu predilecţie în Europa de Est, Africa si Asia.
În cele mai multe situaţii, hackerii iniţiau apeluri de la telefoanele controlate către astfel de linii telefonice, după care colectau banii şi dispăreau în ceaţă, suficient de rapid pentru a nu fi identificaţi.
În urma unui astfel de atac asupra unui terminal mobil, în majoritate situaţiilor posesorii dispozitivului respectiv, nu observă atacul şi se sesizeaza deabia în momentul când primesc factura, iar operatorii reţelei telefonice respective, ajung în cele mai multe cazuri să suporte cel puţin o parte din factură.
Specialistul german nu a prezentat amănunte în legătură cu acest nou tip de atacuri asupra terminalelor mobile, dar a estimat că infractorii pot identifica şi reproduce codul necesar pentru atacuri în câteva săptămâni.
La ora actuală se pare că cea mai bună protecţie asupra ternimalelor mobile, împotriva criminalilor online, o asigură operatorii T-Mobile din Germania şi SFR Franţa.
Studiul făcut de experţii germani a cuprins un număr de 32 de operatori, din Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Maroc, Slovacia, Elveţia şi Thailanda, în funcţie de cât de uşor au putut întercepta convorbiri, imita telefonul altcuiva şi urmări locaţia terminalului mobil.
Un fapt îmbucurător, în lista experţilor germani nu apare nici un operator de telecomunicaţii mobile din România, dar acest lucru în fond nu spune mare lucru.
Asemenea gen de delicte nu au frontiere.
Vulnerabilitatea telefonului mobil
previous post