Home Timp liber Paharele mirilor se sparg sau nu?

Paharele mirilor se sparg sau nu?

by admin
174 views

Paharele mirilor sunt aşa de preţioase, frumoase şi-i reprezinta chiar pe miri.  Deşi sunt scumpe şi fumos ornamentate, de obicei mirii le sparg, chiar în noaptea nunţii,  ca să nu aduca ghinion.

        Paharele mirilor sunt aşa de preţioase, frumoase şi-i reprezinta chiar pe miri, pe fiecare în parte. Mireasa are un pahar împodobit cu flori, cristale şi chiar materiale mătăsoase care imită superba rochie de mireasă iar mirele are un pahar cu un papion frumos. decorat pe acesta sau un alt obiect care îl reprezintă.

      Simpatice nu? Şi când mă gândesc  că aceste pahare drăguţe se sparg chiar în noaptea nunţii, mă intristeză un pic  ideea, deoarece nu văd rostul unui astfel de obicei.

Oare trebuie sparte aşa cum spune tradiţia sau putem să le păstram şi să lăsăm la o parte unele obiceiuri?

        Curioasă din fire să văd ce pahare pentru miri şi naşi sunt pe piaţa, am dat peste o discuţie pe un forum de profil. Aşa am căzut şi eu hodoronc tronc, la mijloc şi  am aflat că paharele pentru miri şi pentru naşi sunt frumos ornamentate cu floricele, fundiţe, volănase iar unele pot fi chiar comestibile, confecţionate din ciocolată ecologică şi au un gust foarte bun.

        Preţurile variază în funcţie de  calitate şi obiectele folosite în confecţionarea paharului. Un pahar de cristal e mai scump decât unul din sticlă. Iar dacă printre ornamente se numără şi cristalele, pietrele preţioase, perlele sau alte obiecte scumpe, preţurile sunt pe măsura. Un singur pahar poate să ajungă la un preţ de 95 de lei.

       Nu stiu, de ce m-a prins aşa o curiozitate faţă de paharele mirilor, din seara nunţii, probabil că din cauză că acestea se sparg în seara nunţii şi vroiam să ştiu şi părerea altora.

       Am răsuflat usurată atunci când o persoană spunea pe forum „că paharele de la nunta ei au fost aşa de frumoase încât nici ea şi nici şoţul ei nu au dorit să le spargă din contră au hotărât să le păstreze ca amintire iar acum îşi au locul lor de cinste în bibliotecă printe cărţi”.

     O tradiţie mai veche spune ca paharele din ziua nunţii, cele din care beau mirii când au intrat în restaurant, după primirea invitaţiilor trebuie sparte deoarece poartă ghinion.

       Dar cine oare se îndură să spargă asemenea minunaţii care nu fac decât să-ţi încante privirea şi să dea foarte multa energie pozitiva. Voi ce ati făcut sau ce veti face când o să ajungeti la spartul paharelor?

Sursa foto: Invitatii Si Pahare de pe Facebook sau intrati pe linkul  http://www.facebook.com/invitatii.invitatii

 

 

 

 

You may also like

Leave a Comment