S-a născut în Bistriţa, într-o zi de 15 mai, şi vine dintr-o familie modestă. I-a plăcut muzica de orice fel încă de mic, însă n-a visat niciodată că va ajunge om de radio. A avut o colecţie impresionantă de casete audio, obişnuia să-şi facă comenzi chiar din capitală, fiind la curent cu tot ce ţinea de muzica din vremea adolescenţei sale. Este de meserie sudor, se pricepe şi în IT, a făcut şi taximetrie, dar radioul i se potriveşte ca o mănuşă. O confirmă fenomenul produs de postul de radio unde el activează, de mai bine de doi ani. Marian Gruştor lucrează în audiovizualul bistriţean de peste 14 ani şi, deşi ar putea munci în orice alt domeniu, i-ar fi greu să renunţe la munca în FM. Îşi împarte viaţa cu Radio Someş şi fiica sa, Andreea. În fiecare zi, de dimineaţă până după-amiază, vocea-i caldă este auzită pe 96.6 Mhz sau pe Internet.
Reporter: Cum se autocaracterizează Marian Gruştor?
M.G: Ca fiind un om simplu, cu frică de Dumnezeu. Îmi plac oamenii simpli, sinceri şi de bună credinţă. Sunt un om care adoră muzica, indiferent de gen. Am fost crescut de bunicii mei, în Slătiniţa. Cred că datorită lor am început să îndrăgesc folclorul… aveau plăci de vinil, Petre Petruse era idolul meu când eram mic. Am stat cu bunicii timp de 14 ani. Ascultam muzică mereu, dar visam să mă fac şofer de autobuz, apoi fotbalist ca Gică Hagi, chiar şi boxer ca Francisc Vaştag. Fără să mă fi gândit, decât vag… oare cum e să fii într-un radio… după ani, destinul m-a adus în casa oamenilor pe undele ultrascurte.
Rep.: Care a fost primul tău contact cu lumea undelor?
M.G: Aveam în jur de 20 de ani. Înainte de asta, am făcut Şcoala Profesională la Industrial Nr. 1, secţia sudori, apoi m-am înscris la seral, la Liceul Forestier, mate-fizică. În paralel am făcut şi pe barmanul pentru a avea bănuţii mei. Acesta a fost primul meu job, dar nu a durat prea mult că am făcut pe DJ-ul în discoteci, în special la Livezile, cu prietenul meu, Traian Simionca. 9 ani am fost pe val, dacă pot să spun aşa. Între timp, m-am căsătorit, la 22 de ani… am 4 copii, însă n-a fost să fie să am o familie aşa cum trebuie. Din 2009 sunt doar cu fiica mea, Andreea, iar pe ceilalţi îi văd periodic… Asta e viaţa!…Să revenim! Aveam o formaţie de muzică dans împreună cu fratele meu şi, beneficiind de un pic de notorietate, am fost chemaţi la un interviu la Radio Bistriţa, post aflat la început de drum. Aşa a început totul. Am fost remarcat de directorii de pe tehnic şi marketing de la Radio Bistriţa, Claudiu Pop, respectiv Monica Horga. M-au chemat la un interviu, am acceptat şi uite aşa am ajuns să lucrez în radio, pe tehnic.
Rep.: Cum a fost primul live?
M.G.: Eheee… Greu! Am avut extrem de mari emoţii. Numai când am avut examen la şcoala de şoferi am mai fost atât de emoţionat. Nu e uşor deloc. Prima emisiune asistată tehnic a fost cu Adrian Linca, actualmente ziarist axat pe sport. Prin 1998 s-a întâmplat asta, atunci am intrat în branşa aceasta, am fost în probe cu purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, el fiind director de programe în acea vreme. A fost o experienţă fantastică, erau altfel vremurile, oamenii, totul… Aici am avut ocazia de a cunoaşte oameni importanţi ai folclorului bistriţean şi nu numai. Am lucrat cu regretata doamnă a cântecului năsăudean, Valeria Peter-Predescu. Am stat faţă-n faţă cu idolul meu de mic, Petre Petruse, mergeam la spectacole, la concerte, lucru deosebit pentru mine… Am început la Radio Bistriţa pe tehnic, făceam emisiuni de seară, până la miezul nopţii, cu Claudiu Şolderea. Apoi, am intrat pe matinal o bună vreme. Frumoase vremuri, luam bani puţini şi rari, dar nu conta… era o nebunie. 2 ani am stat la Radio Bistriţa, apoi am fost chemat la Radio 21, de Dorel Cosma. Aici am fost on-air încă 5 ani, până s-a închis staţia. Eram pe tehnic cu Alin Părăuan, Claudiu Olinca, Darius Moga, faini oameni, şi coleg cu mulţi alţii care acum activează în alte structuri media sau în instituţii publice.
Rep.: Câţiva ani neîntrerupţi de radio înseamnă ceva. Nu ai simţit vreodată că e prea mult?
M.G.: Ei, uneori simţi că vrei să mai dai jos, când e prea greu, ca şi în viaţă, însă pasiunea e pasiune. Am mai făcut mici pauze, când m-am ocupat de taximetrie, până să ajung la Kiss FM, prin 2007. O perioadă m-am întors la Radio Bistriţa, iar până să ajung la Radio Someş, am fost şi prin Kiss. Aici am făcut şcoala de radio, pot să spun. O bună perioadă mergeam săptămânal la cursuri de atelier radio, la Bucureşti. Aici am învăţat ce înseamnă radio, de la dicţie, tehnică, până la cum să transmiţi mesajul pentru a intra în sufletul ascultătorului, să fii credibil.
Rep.: De la Kiss FM la Radio Someş, de la pop la populară… a fost diferenţă?
M.G.: Deloc. Mie mi-a plăcut dintotdeauna folclorul, după cum am mai spus, eram fanul lui Petre Petruse de mic copil. Radio Someş a fost un lucru extrem de bun în viaţa mea. Am ajuns să cunosc foarte multă lume., probabil prea multă pentru un om simplu. Ascultătorii mei sunt oameni sinceri, îi iubesc necondiţionat. Am o mulţime de prieteni în eter. În 4 iulie, am 2 ani de când sunt pe 96,6, în familia Radio Someş.
Rep.: Eşti apreciat extrem de mult. Eşti idolatrizat cum rareori se întâmplă la un post local de radio…
M.G.: Ei, nu e chiar aşa. Nu-mi place să fiu luat ca o vedetă. Nu sunt. Sunt un om simplu, iar Radio Someş este locul meu de muncă. E într-adevăr un fenomen pe care-l trăiesc. Sunt apreciat şi asta îmi face bine, însă uneori această apreciere poate duce la sufocare. Vă dau două exemple. Cel pozitiv: Tanti Florea din Chiuza m-a sunat în cadrul emisiunii cu daruri muzicale şi mi-a împărtăşit ultima sa dorinţă. Are 82 de ani şi mi-a spus că nu vrea să se ducă pe cealaltă lume până nu mă cunoaşte. Am fost la dumneaei în Chiuza… o femeie deosebită, simplă, dar plină de înţelepciune, dar după care mulţi tindem. Şi în ziua de astăzi, tanti Floarea este alături de familia Someş. Celalalt exemplu, negativ să-i spunem, o doamnă m-a cerut în căsătorie, în direct. A fost un moment ciudat, în sensul că în prima instanţă am reacţionat normal, însă gluma s-a îngroşat… nu e simplu, sunt tot felul de oameni.
Rep.: Se întâmplă să-ţi dezamăgeşti ascultătorii…
M.G.: Da, de multe ori mi s-a întâmplat. Când mă cunosc personal sunt dezamăgiţi, şocaţi chiar. Majoritate spune că se aşteptau ca Marian Gruştor să fie un bărbat mai solid, mai în vârstă. Toată lumea se miră că sunt tânăr şi slab. Se pare că vocea mea e asociată cu a unui bărbat mai în etate. Asta este avantajul şi/sau dezavantajul radioului. Doar vocea e cunoscută, aspectul fizic este un mister, de unde şi asocierile astea care nu puşcă.
Rep.: Care e secretul tău, Marian? Ce trebuie să ştie un om de radio?
M.G.: Secretul meu… eu sunt secretul… În orice meserie, e ca în viaţă. Să fii sincer, imparţial, loial, să nu te abaţi din drumul tău, de la ceea ce faci şi, mai ales, să fii sincer cu oamenii. Îmi plac extrem de mult ascultătorii mei, îmi sunt dragi. Sunt fideli şi înţelepţi. Iar vorbesc de înţelepciune, pentru că ea este imperios necesară.
