L-am găsit cârmuindu-şi corabia… pe stadion. Făcea antrenamente atât de riguroase parcă se apropia Champions League. În fiecare zi, Nicolae Manea îşi pregăteşte elevii cu aceeaşi intensitate, dar este mereu şi cu gândul la revenirea corabiei… aflată acum în derivă. Nae Manea este bucureşteanul de la Gloria Bistriţa cu un spirit puternic, o voinţă fermă şi un devotament incredibil. A fost un atacant de temut la Rapid Bucureşti, echipă la care a evoluat mulţi ani ca şi jucător, dar şi ca antrenor. Îi dau lacrimile când vorbeşte de ”farmecul vieţii” de pe vremea când făcea parte din familia din Giuleşti. Dar oftează şi când vorbeşte despre Gloria Bistriţa de altădată şi de ceea ce a ajuns astăzi. Este antrenorul care se încăpăţânează să facă ceva pentru Gloria lui Pădureanu şi nu renunţă decât dacă i se scufundă corabia. A luat sute de mii de euro pe barba sa pentru a salva echipa pentru care a jucat în tinereţe şi încă poartă discuţii pentru a cere sprijin. În fond, e omul care în acelaşi an a văzut cum e să fii şi pe primul loc in B, şi pe ultimul în A.
Reporter: Cum a ajuns Nae Manea în fotbal?
Nae Manea: Fără să ştiu, parcă fără să-mi fi dorit cu adevărat. Eram cel mic dintre patru fraţi şi o soră. Eram certat şi toată ziua băteam mingea pe maidanele cartierului Chitila din capitală. Aveam ceva potenţial, se certau puştii pentru mine când făceam echipele să jucăm fotbal. Pe acolo unde stăteam, echipa de glorie a Rapidului Bucureşti îşi făcea cantonamentul. Eu eram mereu cu ochii pe ei. Ca să ma duc în Giuleşti era prea scump pentru mine, nu aveam bani de tramvai. Eram cu un coleg, care cică era portar, şi mi-a zis să mergem la Rapid să jucăm şi noi. După ce m-a ademenit cu sirop şi eugenii, m-a convins de am mers pe un teren lângă podul Grant… dar ăia de acolo pe el l-au remarcat. A apărat şi el câteva mingi, a avut o zi bună şi i-au cerut să meargă joia viitoare cu o poză. Când am auzit, am zis că vreau şi eu, că doar suntem prieteni şi vecini şi era frumos să venim împreună la sport. Când au văzut ce picioare am, slabe, vai de mine, m-au întrebat că ce ştiu eu să fac. Într-un final, mi-au zis să mă duc la selecţia de vară. Ştiu că m-am dus într-o zi de joi şi m-au băgat şi pe mine să joc, în ultimele 10 minute. În aceste ultime minute am dat 3 goluri. Aici a fost şansa mea.
Rep.: Ce a urmat?
N.M.: Am primit 10 lei şi mi-au spus să-mi fac poză. Am vrut să plec, văzându-mă cu banii, dar am fost bine crescut şi mi-a fost ruşine. Am dat 4 lei pe poze şi am venit la Rapid cu restul de bani. Mi-am zis că nu îi dau decât dacă mi-i cere şi… nu mi i-a cerut. A fost bucuria mea… eram copil, aveam 11 ani. Aşa a început povestea.
Rep.: Aţi avut o ascensiune rapidă…
N.M.: Da, e adevărat. După 6 ani de la întâmplarea de care v-am povestit, am ajuns să joc cu cei pe care îi vedeam lângă casa mea, când eram copil. Până să vin la Bistriţa, am fost tot la Rapid. La 13 ani eram legitimat la echipa de tineret din Giuleşti. Apoi am ajuns la echipa mare, unde am fost tot titular. Pe atunci erau jucătorii emblematici ai Rapidului, Rică Răducanu, Ion Dumitru, Iordan Anghelescu, Marin Stelian, Florin Marin. Încurajarea mea a venit din partea lui Dan Coc. Eram la tineret, m-a văzut cum joc, am dat un gol dintr-o fază pe cât de interesantă, pe atât de greoaie şi m-a întrebat ce am gândit când am dat golul acela. Mi-a zis: puştiule, tu ai să fii fotbalist. N-am să uit niciodată ce a zis… de aici am început să mă simt atras de acest club.
Rep.: Cum era echipa feroviarilor de atunci?
N.M.: N-a fost o echipă bogată, dar au fost oameni cu suflet. Simpli, dar omenoşi. Iubeau sincer, acum din păcate… totul este dus. Acum se mai ştie şi se mai vorbeşte despre galeria Rapidului. Ei, na! Când era în Divizia B, la ora 11.00, erau 30.000 de oameni, acum nu-i mai văd. Corsicanul, şeful galeriei de acum, ştie, era mic copil. Mi-a arătat o poză, când am fost felicitat la împlinirea a 28 de ani, pe stadion. La picioarele mele, un puşti… cine era… Corsicanul. Alte vremuri. Am înscris pentru această echipă, în toată cariera mea, 139 de goluri. Unii n-au meciuri câte goluri am eu. Rapidul a fost o familie mare şi frumoasă. Rapidul de astăzi e altceva. A venit un om bogat, dar felul în care este gestionată echipa arată că nu o iubeşte. Nu iubeşte Rapid. Să-i dai la o parte pe oameni ca Răducanu, Marin şi alţii…. m-a mâhnit. Eu am stat acolo pe bani puţini, mi-e şi ruşine să spun ce salariu aveam, dar am stat pentru că am iubit echipa, ştiu ce înseamnă acel spirit. Îl aveam, îl simţeam. Nu oricine poate înţelege… dormeam în vagoane, mâncam cum mâncam şi acum, omul bogat vine şi-mi vorbeşte de farmecul vieţii. Când împrăştii praful cu elicopterul, să nu-mi vorbeşti de farmecul vieţii. Tot ameninţă că pleacă… de ce nu pleacă?!… E un dezastru… în tot fotbalul românesc.
Rep.: Şi la Gloria Bistriţa?
N.M.: Cu atât mai mult. Gloria Bistriţa face parte din categoria echipelor care vor dispărea. Îmi pare rău să o spun, dar cred că va fi o amintire. E păcat, mare păcat. Am şi aici amintiri frumoase. În 1989, când a intrat în Divizia A, eu am dat primul gol. Aveam 34 de ani, acum am 58. Sunt ani mulţi de trăiri intense, de supărări, realizări, care rămân în suflet. Mă leagă multe de echipa asta… băieţii ăştia, mi-e milă de ei. M-au luat deoparte şi mi-au spus că, dacă plec, şi ei pleacă. E păcat că s-a ajuns aici. Când spuneai Bistriţa, spuneai Gloria, era o echipă puternică, acum e vai de ea. Dacă nu se face ceva, după două etape eu plec… Nu mai pot, sunt la capătul răbdării. Am de îmi recuperat 200.000 de euro, bani pe care i-am luat împrumut de la prieteni şi cunoscuţi, pe barba mea, pentru a ajuta clubul. Nu am putut recupera nimic. Cu toate astea, încă mai întreb în stânga şi în dreapta… poate, poate găsesc un om de bine care să ajute Gloria Bistriţa.
Rep.: Aţi avut o tentativă de a pleca, imediat după promovare. Ce v-a motivat să rămâneţi?
N.M.: Da, într-adevăr. Copiii ăştia m-au motivat. Mi-au zis că pleacă şi ei dacă plec eu. Eu sunt cel mai oropsit antrenor al Gloriei, nu mai pot rămâne în condiţiile date, nu mă pot compromite. Nu mi-e ruşine de rezultate. Deloc. Am jucat bine, am promovat, dar sunt jucătorii ăştia fără bani. Aţi văzut etapele. În afară de FC Vaslui care are fotbalişti de milioane – unul ia cât ar trebui să luăm noi toţi la un loc – băieţii au jucat frumos. Am pierdut la mustaţă şi, pentru că suntem o echipă slabă, arbitrii îşi bat joc. Degeaba am talente dacă nu sunt plătite. Relaţiile de joc nu mai sunt aceleaşi. Sunt nerăsplătiţi de 2 ani de zile, e greu să faci performanţă aşa. Am rămas, dar s-a vândut o echipă întreagă: Moraes, Frăsinescu, Albuţ, Petre, toţi cei care erau. Şi Divizia A e cu mult diferită de Divizia B. E greu. Nu poţi face treabă dacă nu e sprijin. Niciunul dintre jucători nu e plătit. De 2 ani nu se fac plăţi. Vorbesc de întreg personalul. Sunt datorii multe. Poate unii mă judecă, dar vreau să-mi recuperez ce-am investit. Nu am venit ca alţii, să mă îmbogăţesc…
Rep.: Cum e cu lumina de la Timişoara, pentru nocturnă?
N.M.: La Elba trebuie achitat pentru nocturnă un miliard jumătate de lei vechi. Urgent! Încă 165.000 de euro trebuie daţi la jucătorii care şi-au depus memoriile, dacă vrem să continuăm. 800.000 de euro sunt restanţi jucătorilor. Dacă nu se fac unele plăţi, vom fi depunctaţi şi n-o să mai fim programaţi, ne ducem în cap.
Rep.: Sunteţi legat de Bistriţa. Unii spun că aţi putea fi un bun preşedinte…
N.M.: Să vă spun un lucru. Eu am venit la Gloria Bistriţa, în 2010, să antrenez, nu să fiu preşedinte. Am venit la chemarea preşedintelui, pentru a-l ajuta pe preşedinte. La câte a făcut nea Jean pentru oraşul acesta, ar trebui să i se facă o statuie. Nici vorbă să fiu preşedinte. E doar o poveste, o idee neînsemnată. Dacă aş fi preşedinte lucrurile s-ar îmbunătăţi? Nu cred. Nu mă interesează.
Rep.: De ce credeţi că nimeni nu mişcă pentru Gloria Bistriţa?
N.M.: Pentru că le e frică. Este instabilitatea aceasta politică. Este lupta aceasta nebună. Până acum, doar primăria ne-a ajutat, Consiliul Judeţean deloc. Sper că noua conducere va reuşi ceva. Dacă vor să salveze echipa oraşului, cea mai bună idee ar fi să o ia în administrare primăria şi consiliul. Cele două instituţii să o administreze cu oamenii lor, cu contabilii lor. Ar fi cea mai bună soluţie, altfel va fi doar o amintire.
Rep.: Aţi fost ofertat de un alt club?
N.M.: Cine să te oferteze când eşti ocupat? Sunt aici deocamdată, nu mă ofertează nimeni.
Rep.: Ce veţi face dacă plecaţi?
N.M.: Cred că o să-mi văd de treaba mea. După cum văd că stau lucrurile… legile nu încurajează sportul, dosarul de licenţiere este foarte dificil de făcut. Legislaţia noastră e pentru ţările dezvoltate. O să-mi văd de viaţă…
